Donează
deputatul tău
Am intrat în politică cu visul că vom reuși să facem diferența în România pe termen lung. După o carieră în finanțe și antreprenoriat, mi-am dorit să mă implic în societate, să dau ceva înapoi, să împărtășesc din cunoștințele și experiențele acumulate, să schimb ceva. USR mi-a dat această șansă nesperat de repede, o șansă poate unică în viață de a mă alătura unei echipe de oameni ca mine pentru a altera traiectoria României.
/
Pentru a face din acest vis realitate, trebuie să ne organizăm, să muncim, să ne unim. Sunt interesată să contribui la maturizarea democrației românești și la formularea de politici publice la standarde internaționale de calitate.
În continuare, cred.
Cercetător
M-am născut și am copilărit în Iași, unde am absolvit Liceul de Informatică în 1996 (șefă de promoție, două ediții ale Olimpiadei Naționale de Informatică) și Facultatea de Științe Economice a Universității Alexandru Ioan Cuza în 2000.
După licență, am plecat la studii în Statele Unite, unde am obținut un MBA (2002) și un doctorat în finanțe (2007) la University of Massachusetts Amherst. Am făcut cercetare atât în domeniul piețelor de capital și instrumentelor financiare (de ex. “Principal Component Model with VaR Analysis”, Interest Rate Risk Modeling, Wiley Finance series) cât și în finanțele întreprinderii (de ex. “Mispricing vs Risk Premia in R&D-intensive firms”, International Review of Financial Analysis). Mi-am scris teza de doctorat despre valoarea intrinsecă și de piață a inovării în întreprinderi din domenii de tehnologie înaltă (“The Impact of R&D on the Fundamentals and Market Values of Firms”).
Analist
Încă de la începutul doctoratului (2002), am intrat în câmpul muncii full-time. Am adunat în Statele Unite 10 ani de experiență în industria financiară mare (Big Finance).
La MassMutual Financial Group (#76 în lista Fortune 500, cu $675 miliarde fonduri sub administrare), am avut o carieră de 5 ani, începând ca analist și plecând ca director de management al riscului.
Am lucrat la proiecte mari, complexe, pe aproape tot spectrul de produse financiare: profilul risc/beneficiu pentru produse structurate (e.g. CDOs, Synthetic CDOs, equity-linked notes), capitalizarea grupului financiar, capitalizarea produselor financiare din sistemul de pensii, formularea strategiei cantitative pentru un portofoliu de $6 miliarde format din produse financiare exotice (greu de modelat) etc.
Am învățat atât partea tehnică, de modelare și programare, cât și partea organizatorică și de prezentare, lucrând și cu cercetători seniori și cu managementul de top fără expertiză tehnică.
Lider
La State Street Bank, al treilea manager de fonduri din lume, am condus echipa care se ocupa de analiza riscului de piață pentru portofoliul de trading din toate filialele din lume. În fiecare zi, echipa mea producea un raport de risc care însuma un portofoliu de peste 100.000 de instrumente financiare, afectate de câteva mii de factori de risc, în simulări de la o zi la doi ani în viitor. Efectuam zilnic previziuni despre cum va evolua lumea, cu ajutorul unor sisteme informatice complexe, avansate.
Prin comparație, modelele macroeconomice necesare în România pentru a modela sistemul de pensii sau încasările bugetare au un grad de complexitate mai redus.
La cele două mari corporații la care am lucrat, am învățat organizare, eficiență, disciplină organizațională și instituțională, standarde internaționale de calitate.
Antreprenor
După lucrul în companiile mari,
mi-am dorit un mediu mai nestructurat și creativ, în care ideile mele să ia contur mai repede și în care să am un impact direct. Începând cu anul 2011, m-am implicat în aproximativ 10 proiecte antreprenoriale, în diverse roluri de la consultant și expert financiar până la asociat și proprietar de afacere. Proiectele mele includ: soluții pentru finanțarea de instalații solare, aplicații pentru mobil cu scop educativ (la nivel universitar), dezvoltarea unei platforme de modelare financiară colaborativă. Am colaborat cu alți antreprenori pe proiecte de implicare civică (tehnologie în politică), de marketing pentru inovații medicale, de tehnologie de localizare GPS. Locuind în Cambridge (SUA) din 2009, am avut acces la oameni și resurse extraordinare, inclusiv oameni asociați cu programul de susținere a antreprenoriatului MassChallenge, pe care mi-aș dori să-l văd implementat și în România.
Am învățat din experiență directă, la prima mână, cum se scrie și implementează un plan de afaceri, cum se dezvoltă un produs pentru piață, cum se ajustează produsele la cerințele clienților, cum se atrag investitorii. Am plecat din lumea abstractă a modelării financiare și am ajuns în lumea pragmatică a afacerilor mici care în fiecare zi trebuie să găsească clienți și să realizeze venituri.
Om politic
În urmă cu un an, USR nu exista pe harta politică. În urmă cu un an, nici prin cap nu mi-ar fi trecut că în scurt timp voi intra în politică. Într-un timp record, USR a adunat profesioniști, oameni selectați pe principiul meritocrației, și a pus munca și priceperea înaintea calităților de om politic. În urmă cu 5 luni, veneam către electorat cu oameni noi, oameni neatinși de interese, oameni care voiau să reformeze sistemul.
Acum este momentul să ne asumăm identitatea de oameni politici în sensul adevărat/bun al cuvântului.
Abordarea tehnocrată/inginerească este cea a profesionistului angajat: dă-mi o problemă și îți dau o soluție. Se aplică problemelor tehnice (de ex. drumuri și poduri). Abordarea politică este mult mai complexă: cere consultare continuă, negociere, compromisuri între interesele diverselor grupuri (tineri, angajați în privat, pensionari). Se aplică problemelor sociale, între oameni.
A fi om politic cere mult mai mult decât competență profesională și integritate. Cere dezvoltarea abilității de a comunica cu un public larg, cere organizare teritorială, cere sensibilitate la nevoile oamenilor. A fi om politic înseamnă a avea adversari politici care trebuie învinși prin strategii diverse și inteligente. Înseamnă a aduna resursele necesare (bani, media) pentru a domina prin mesaj.
Îmi asum parcursul de om politic, fac eforturi în a mă dezvolta în această direcție și vreau să contribui la maturizarea USR.
Valori
Politice
Auto-determinare
Oricare dintre noi ar trebui să se privească pe sine atât din perspectiva de individ, cât și din cea a unui individ care face parte dintr-o societate. Statul ar trebui să se implice în crearea cadrului potrivit pentru ca responsabilizarea individuală să se dezvolte, dar să se implice și în efortul colectiv de care e nevoie pentru responsabilizarea societății.
Demnitate
Oricare dintre noi ar trebui să trăiască demn în țara în care s-a născut. Statul trebuie să creeze cadrul adecvat pentru egalitatea de șanse în câmpul muncii, pentru accesul la resurse educaționale și medicale și pentru calitatea serviciilor publice. Statul trebuie să se implice în orice condiții economice și sociale care amenință demnitatea românilor.
Meritocrație
Oricare dintre noi ar trebui să aibă dreptul la servicii publice de încredere, oferite de profesioniști numiți în funcție prin criterii meritocratice. De asemenea, oricare dintre noi ar trebui să fie reprezentat de politicieni autentici, inteligenți și implicați, cu gândire corectă și disciplină extraordinară, care au puterea de a face lucrurile să se întâmple în interesul cetățenilor.
Vitalitate
Oricare dintre noi are dreptul de a avea spre ce să-și îndrepte încrederea și speranţa, economic, social și politic. Atâta timp cât peste 60% dintre români nu votează din lipsă de încredere, statul ar trebui să creeze contextul economic, social și politic pentru ca vitalitatea să reapară printre noi, cei care vrem să credem că se poate mai bine.