Dreptul la ocrotirea sănătății este unul din cele mai importante drepturi social- economice care derivă din caracterul social al statului român, afirmat de art. 1 alin. (3) al Constituției.

​

Statul are obligația pozitivă de a garanta accesul liber, egal și nediscriminatoriu la servicii medicale. În practică, însă, din cauza costurilor mari asociate furnizării serviciilor medicale, apar discrepanțe semnificative în repartizarea teritorială a acestor servicii, repartizare care lezează disproporțional drepturile persoanelor din mediul de rezidență rural.

​

În 2016, 86% din numărul cabinetelor stomatologice independente funcționează în mediul urban, deși populația urbană constituie numai 54% din numărul total de locuitori. În mediul rural activează doar 12,3% din numărul total de 16442 de medici dentiști, astfel reieșind că fiecărui medic dentist dintr-o localitate rurală îi revin în medie aproximativ 4524 de locuitori. Cel mai mult au de suferit persoanele vulnerabile, care nu au posibilitatea să se deplaseze pentru a beneficia de serviciile medicale de sănătate orală, persoanele în vârstă și copiii.

 

Efectele lipsei accesului la servicii de medicină dentară

În România, 75% dintre copii cu vârste între 6 și 11 ani au carii pe dinții temporari și 39% pe dinții definitivi. Gingivita și boala parodontală debutează precoce (5-7 ani), incidența și severitatea ei crescând spre perioada adolescenței. Parodontita este boala asociată mortalității înregistrate pe fondul cancerului. Studiul național realizat în 2013 arată că la vârsta de 12 ani, când copilul trebuie să-și fi însușit metodele de igienă orală, 92% din elevi prezintă depozite de placă microbiană dentară, iar 1 din 5 au simptome parodontale (prezența tartrului, pungi parodontale, mobilitate dentară).

​